Articol

Voi ati incercat C-THRU COSMIC AURA?

Bună și bine v-am găsit.

Articolul ăsta îl am în ciorne de o grămadă de timp, asta pentru că până acum nu am avut voie să vă zic nimic despre produse pentru că nu erau lansate.

Însă acum s-au lansat, așa că eu pot să mi zic părerea despre ele și să vă recomand cu mare drag să le achiziționați și voi.

Produsele acestea sunt marca C-THRU, eu am auzit în trecut multe lucruri bune despre ele, dar este prima dată când le încerc.

Gama pe care vi-o prezint se numește Cosmic Aura și miroase foarte bine iar design-ul te lasă mască, îmi place foarte mult.

Trebuie să recunosc că parfumelul cu pietricele mi l-a furat deja mama, s-a îndrăgostit de el și nu am putut o refuz, iar parfumul deodorant l-am făcut cadou unei prietene.

Deja mama a ajuns aproape să termine parfumul, având în vedere că l-am primit undeva prin luna iulie, ce mi place la el este că e destul de persistent, nu știu dacă așa s-ar comporta și pe pielea mea, însă se dă dimineața cu parfum și seara încă se simte, așa că Good job C-THRU.

Cât despre deodorant, îmi place mult cum miroase, după cum bine știți, nu sunt o mare fană a deodorantelor spray deoarece mă confrunt cu o zonă mai sensibilă, însă acest produs nu mi-a cauzat probleme, așa că totul este bine.

Produsele C-THRU le-am primit în cadrul evenimentului din Suceava #bucovinabeautyevent din partea grupui Sarantis.

Dacă vă tentează și pe voi, aștept să mi spuneți, iar până la următorul articol:

Să aveți o zi superbă!!!

 

 

S-ar putea să-ți placă și...

0 comentarii

  1. N-am gasit inca prim magazine aceasta gama. Dar as vrea sa le incerc si eu, la propunerea ta! Multumesc de recomandare si sfaturi!

    1. Cu mare drag, sunt sigura ca o sa apara in curand.

  2. Aluculesei Brindusa spune:

    Nu am folosit aceasta aroma pana acum dar am avut un parfumel din aceasta marca si am fost pur si simplu indragostita de el.

    1. Super, ma bucur.

  3. Mie produsele de la CThru mi-au plăcut întotdeauna, chiar sunt curioasă să văd cum este acesta, dacă se păstrează în aceeași linie.

    1. La mine a fost prima data cand le am incercat.

  4. Prima data mi-a atras atentia ambalajul dar nu am folosit inca nici un produs. dar daca as alege unul ar fi parfumul cu pietricele fiindca sunt inebunita dupa ambalajele lor.

    1. Da, asa e si pe mine m au cucerit.

  5. mi se pare o gama reusita! bine, mie cam toate produsele c-thru imi plac, nu am avut neplaceri cu niciunul. parfumul este destul de persistent la un pret mic, ceea ce e exact ce imi trebuie!

    1. Sa stii ca pentru mine a fost prima data cand le am folosit.

  6. barbierucristina spune:

    Nu am incercat insa amalajele arata demential de bine, cred ca miros excelent.

    1. Asa e, sa stii ca si la mine a fost prima data cand le-am folosit.

  7. portiadecitit spune:

    Chiar sunt curioasa de gama asta. Imi plac tare ambalajele. Par chic. 😀

    1. Daca incerci ceva sa ne spui si parerea ta.

  8. albusteluta spune:

    Am si eu de la CThru un parfum (cel verde) pe acesta nu l-am incercat dar cred ca miroase bine pentru ca ei au parfumele faine!

    1. Da, chiar miroase foarte bine.

  9. Nu l-am inercat, dar sunt tare curioasa de miros

    1. Neaparat sa l incerci.

  10. eu l-am incercat si imi place foarte mult! Cea mica deja mi l-a luat zice ca e al ei 🙂

    1. Aww scumpa de ea, la noi a fost fix invers, mama mi l a luat mie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *