Articol

Sunt recunoscatoare pentru…

grateful-1987667_1920.jpg

Bună și bine te-am găsit.

Postarea de azi nu o să fie despre colecția mea de machiaj deșiii știu că am zis că o să o fac, din păcate e mai greu decât mi-am imaginat așa că durează un pic mai mult însă saptamna viitoare miercuri, sâmbătă cel târziu, o să apară și acel articol (pinky promise)

Pentru azi m-am gândit să las un pic produsele la o parte și să vorbesc despre un subiect mai serios, mai important pentru suflet și anume recunoștința.
Din păcate avem prostul obicei de-a pune mai mult preț pe lucrurile materiale, toți am făcut-o la un punct, e imposibil.
Am ajuns să ne simțim bine când cumpărăm produse, când avem un telefon mai performant, când avem o mașină mai scumpă, haine, o casă mai mare și exemplele pot continua.


E foarte greșit, dacă i-ai întreba pe unii, ce își doresc pe viitor, ei cer bani, nu își dau seamă că banii nu pot cumpără totul, sunt cazuri în care banii nu pot cumpăra sănătatea, ceea ce mi se pare cel mai important lucru de pe pământ,
Vorbeam la început despre recunoștință, ei bine, azi m-am gândit să îți spun 5 lucruri pentru care sunt recunoscătoare, la final mi-ar plăcea să mi spui și tu, dacă nu 5, măcar un lucru pentru care ești recunoscător/are.

1)Sunt sănătoasă, poate că mai am câteva probleme cu spatele dar în cele din urmă sunt sănătoasă, pot merge pe picioarele mele, sunt lucruri foarte importante pentru sănătatea mea mintală.
2)Am cei mai minunați părinți din lume, care mă sprijină și mă iubesc necondiționat.
3)Sunt recunoscătoare pentru modul în care gândesc și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate obstacolele pe care mi le-a dat în cale, fără ele nu aș fi ajuns persoana de azi.
4)Mi-am găsit pasiunea, evadarea în ceea ce fac, în blog, m-a schimbat, m-a făcut să văd lucrurile diferit, am legat prietenii.
5)Sunt recunoscătoare pentru tot ce am învățat și ce o să mai învăț de acum înainte, indiferent de modul în care o voi face.

Ar fi mai mult dar am zis să mă rezum doar la 5 lucruri, în fiecare zi încerc să fiu recunoscătoare pentru ceea ce sunt și ceea ce am în jurul meu, îmi place să mă bucur de lucrurile mărunte din viața mea și asta ți-aș sugera și ție.
Acestea fiind spuse, sper că ți-a plăcut, până data viitoare:
Pupici și multă sănătate

#viataesuperba

S-ar putea să-ți placă și...

0 comentarii

  1. Ai dreptate, ne axam prea mult pe lucrurile materiale. Avem multe pentru care trebuie sa fim recunoscatori.

    1. Multumesc, asa e.

  2. Bravo, Sabina!
    Desi pari tanara tare, mentalitatea ta este tare matura.

    Ma bucur ca gandesti asa! 🙂

    1. Multumesc mult.

  3. mihaelanistor spune:

    In 2016, am invatat cel mai mult sa pretuiesc sanatatea si oamenii de langa mine. Sper 2017 sa rezolve ce 2016 a lasat neterminat.

    1. Iti urez succes in tot ce ti-ai propus .

  4. Sa stii ca am primit o placere nebuna cand am citit articolul, si intr-adevar din pacate oamenii nu realizeaza cat de norocosi sunt ca au parte de sanatate, familie, mici chestii ce te fac fericit/a caci pana la urma, doar astea conteaza.

    1. Ma bucur din suflet ca ti-a placut.

  5. Lucrurile sufletești sunt cele mai importante și ar trebui să fim și mai recunoscători pentru ele! Felicitări!

    1. Multumesc mult, asa este.

  6. total de acord!

  7. Lamiita Petre spune:

    Ai dreptate draga mea, de cele mai multe ori nu vedem lucrurile cu care suntem binecuvantati. Ne bosumflam ptr orice fleac, ca nu avem cutare lucru, ca nu stiu ce a zis cutarica …. lucruri care nu conteaza

    1. Multumesc, da, am ajuns sa punem pret pe lucruri trecatoare si e pacat.

  8. Foarte frumos articol, Asa este, doar ca noi nu reusim sa vedem dincolo de lucrurile materiale…

    1. Ma bucur ca iti place.

  9. Un articol de suflet in care m-am regasit, ma bucur ca l-am citit, aveam nevoie de o astfel de lectura.

    1. Sa stii ca ma bucur foart mult ca spui asta, iti multumesc.

  10. frumos, imi place sa mai citesc din cand in cand si astfel de postari nu doar despre beauty :*

    1. Ma bucur mult si mie mi place mult sa fa astfel de postari, poate o sa le fac mai des.

  11. Imi plac astfel de postari, e bine din cand in cand sa ne amintim pentru ce suntem recunoscatori, si eu am probleme cu spatele, dar nu e ceva ne nerezolvat.

    1. Ma bucur mult ca iti place, asa simt si eu.

  12. Eu am o agenda unde imi notez in fiecare zi un lucru care ma bucura si pentru care sunt recunoscatoare!

    1. Foarte frumoasa ideea, felicitsri, poate o fur si eu.

  13. lercaalina spune:

    E foarte important să știm să fim recunoscători pentru fiecare lucru din viața noastră, atât material cât și emoțional. Îmi place cum ai scris 🙂

    1. Ma bucur, inseamna mult pentru mine.

  14. Foarte frumos articol, felicitări. Eu fac o listă a lucrurilor pentru care sunt recunoscătoare la finalul fiecărei zile. Parcă de simți alt om după ce o citești.

    1. Super tare, uite o sa incerc si eu.

  15. Alergam dupa lucruri marete cand de fapt ar trebui sa ne bucuram de cele marunte care ne fac cu adevarat fericiti.

    1. Asa este, ma bucur sa vad ca mai exista oameni care gandesc la fel ca si mine.

  16. lucruriprivitedejosinsus spune:

    Imi place gandirea ta matura, si eu sunt recunoscatoare pentru tot ce mi-a dat Dumnezeu pana acum. Cel mai mult pentru sanatate si fericire alaturi de cei dragi.

    1. Multumesc mult, e foarte bine.

  17. sincer, sunt recunoscatoare pentru ca reusesc sa ma trezesc in fiecare dimineata! si pentru ca lucrurile se aseaza de la sine, oricate de grele si imposibile ar parea!

    1. Asa e, foarte bine faci.

  18. Sunt de acord cu tine, sanatatea e cea mai importanta dar si celelalte lucruri sunt importante.

    1. Sanatatea trebuie sa fie mereu pe primul loc.

  19. uneori mai trebuie sa ne amintim si sa fim recunoscatori pentru tot ceea ce avem, frumos articolul si de suflet

    1. Multumesc, ma bucur ca ti-a placut.

  20. Nu te cunosc personal si cu toate astea, din cate am citit despre tine, am impresia ca esti o persoana placuta, sensibila si foarte buna! Ar fi interesant sa te intalnesc si sa bem un suc impreuna … candva!
    Sanatatea este importanta si ma bucur ca esti bine. Cu trecerea timpului se pare ca apar mici probleme de sanatate pe care nu m-au ocolit nici pe mine. Le pot tine la distanta pentru moment si ma bucur, ma bucur de fiecare moment si de minunea mea de fetita.
    Si eu imi iubesc parintii pentru ca m-au sustinut si sprijinit indiferent de greselile facute si de incapatanarea mea! Ma sustin asa cum pot in continuare si ma bucur ca am asa parinti!
    Te pup si iti doresc o saptamana usoara si nu in ultimul rand … Sanatate multa

    1. Draga mea, iti multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase, chiar aveam nevoie de ele si sa stii ca mi-ar face mare placere sa ne vedem candva, ma bucur ca esti bine si iti urez multa sanatate atat tie cat si familiei tale minunate.
      O saptamana superba iti doresc.

  21. Stii cum se zice, alergam dupa lucrurile materiale si pierdem din vedere esentialul, uitam sa fim fericiti, sa ne bucuram de ce avem in prezent, sa pretuim familia si sa ne punem sanatatea pe primul loc, nu cariera sau banii. Articolul tau mi-a dat un feeling foarte fain si imi place cand citesc asemenea postari. Ma intorc la mine cu gandul sa multumesc in fiecare zi pentru ce am si sa fiu recunoscatoare. Bravo! M-ai emotionat.

    1. Aww, ma bucur, sa stii ca si pe mine m-au emotionat cuvintele tale, multumesc mult.

  22. Si eu ma bucur in fiecare zi de orice lucrusor! Intr-adevar , #viataesuperba!!!

    1. Foarte bine faci, pupici 😘

  23. Mi-ai amintit foarte mult de Bubz, nu stiu daca o cunosti de pe YouTube. Cand era insarcinata cu primul bebe avea o agenda in care scria zilnic 5 lucruri pt care e recunoascatoare. Imi era trae draga si la fel imi esti si tu.

    1. Aww ce dragut, nu, chiar nu o cunosc dar o sa o caut, mersi mult si tu esti o draguya 😘

  24. Sunt recunoscatoare pentru familia mea care ma sprijina si ma ajuta mereu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *