Articol

Recenzii: Green Lab

IMG_20171019_133227.jpg

Bună şi bine te-am găsit.

Azi vreau să vorbim un pic despre cei de la Green Lab, acum ceva timp i-am contactat pentru o colaborare şi au fost foarte drăguţi şi au acceptat, pacheţelul a ajuns la mine, am testat produsele iar acum e timpul să îmi spun părerea sinceră despre ele.

Prima dată am auzit de ei la Theo Stănescu (am şi un interviu cu ea aici), ea spunea că îi place foarte mult laptele lor demachiant şi am zis că aş vrea şi eu să îl încerc.

Firma aceasta are locaţia în România, mai exact în Timişoara iar portofoliul lor de produse este unul destul de restrâns, având în vedere că au doar aceste trei produse, dar sper că pe viitor să îşi mărească gama, pentru că pe mine aceste produse m-au cucerit.

O să încep cu primul produs şi anume Lapte demachiant cu ulei de samburi de struguri, îmi place că vine cu pompiţă, defapt toate produsele vin cu pompiţă, ceea ce mi se pare super igienic, aşa că cei de la Green Lab au un mare plus pentru asta.IMG_20171019_131232După cum ai observat, îmi place să fiu corectă şi să spun adevărul când vine vorba despre un produs, nu am să îl vorbesc de bine, doar pentru că l-am primit, aşa că nici aceste produse nu o să facă excepţie, pur şi simplu îmi spun părerea despre ele.

Cred că singurul lucru care nu îmi place la el, este mirosul, eu nu sunt genul de persoană pe care să o deranjeze parfumul în produse, ba chiar din potrivă, din păcate îmi aleg produsele să miroasă cât mai frumos, însă mi se pare puţin cam puternic mirosul, se simte în momentul în care îl aplici pe faţă, dar după ce îl ştergi, nu se mai simte.IMG_20171019_131139Dar voiam să încep cu asta pentru fetele care nu suportă parfumul în produsele de îngrijire, în rest, nu am probleme cu el, curăţă foarte blând tenul, nu mi-a cauzat neplăceri, lasă tenul foarte fin şi pregătit pentru paşii următori, fie că îl foloseşti dimineaţa şi urmează să te machiezi, fie că îl foloseşti seara şi urmează să aplici o cremă de noapte.

Ştii expresia aia A little bit goes a long way, se potriveşte de minune, trebuie aplicat foarte puţin, ăsta ar fi un avantaj că se consumă destul de greu.

Următorul produs este Crema de zi hidratantă şi revitalizantă, îmi place că are spf 15, este minimul şi nu trebuie să mai stau să mai aplic şi altă cremă cu spf.IMG_20171019_131246Ador faptul că are pompiţă, ca şi textură este un pic grasă, o văd potrivită pentru cineva cu un ten uscat-normal, intră relativ repede în ten şi îl lasă foarte hidratat, nu ştiu cum se comportă sub fondul de ten, deoarece eu nu folosesc de mai bine de doi ani, însă eu obişnuiesc să setez totul cu pudră şi arată foarte bine sub aceasta.IMG_20171019_131157Iar ultimul produs şi preferatul meu dintre toate, este Crema de noapte intens nutritivă şi reparatoare, dacă unele firme bagă de la ele că un produs face cutare lucru, ei bine, cei de la Green Lab chiar au dreptate cu acest nume, este o cremă intensiv hidratantă, mie mi-a schimbat aspectul tenului.IMG_20171019_131322Seara când o folosesc tenul arată super luminos, zici că am fost la salon, iar dimineaţa lucrurile stau la fel, pur şi simplu m-am îndrăgostit de ea. Intră repede în piele, nu am ce să îi reproşez.received_1507032949342517Astea au fost produsele, mie mi-au plăcut şi le folosesc şi le recomand cu mare drag.

Tu ai încercat produse Green Lab?

Aştept răspunsul tău, iar noi ne revedem curând cu un nou articol, până data viitoare:

Să ai o zi superbă!!!

*Între timp am descoperit încă un produs din gama lor și anume Apa micelară pentru ten sensibil, în primul rând mi se pare interesant modul de dozare, apeși pe capac și iese produsul.

(am pus o poză de pe internet pentru că între timp mie mi s-a terminat și am aruncat deja sticluța)

Cu el am avut o relație de love-hate, trebuie să ai grijă cât de mult produs pui pe dischetă, dacă pui puțin, nu e problemă, curăță bine, însă dacă pui prea mult, e posibil să te cam usture ochii.

Cred că marele ei plus este faptul că e un bun demachiant pentru buze, deci cum curăță produsul ăsta rujul lichid, e fenomenal, a întrecut cam toate demachiantele pe care le am încercat până acum.

S-ar putea să-ți placă și...

34 de comentarii

  1. Sunt intr-adevar niste produse foarte bune care merita toate cuvintele de lauda. Le-am incercat si eu si mi-au placut, le folosesc in continuare si am de gand sa le recumpar dupa ce se vor termina, cel putin crema de noapte si demachiantul. 🙂 Merg pe principul „putine si bune decat multe si proaste”.

    1. Ai dreptate si eu am de gand sa recumpar crema de seara, e cea care m-a impresionat cel mai mult, plus ca au si preturi bune.

  2. Inainte nu suportam nici eu ca laptele demachiant ori crema sa miroasa a parfum. De o luna, testez o crema de corp si ador mirosul ei pentru ca este din aceeasi gama cu antiperspirantul si parfumul pe care le folosesc zilnic.
    As fi tentata sa incerc acest lapte demachiant de care vorbesti, Sabina. Sunt curioasa cum e.

    1. Te inteleg perfect, sa stii ca ti-o recomand cu mare drag si am vazut ca e si la un pret bun.

  3. mihaelanistor spune:

    Nu am incercat inca produsele lor, dar la cat sunt de laudate imi doresc sa le incerc si eu.

    1. Neaparat sa le incerci😘💜

  4. am citit despre aceste produse dar nu le-am incercat inca, par bune si daca le gasesc le voi incerca neaparat!

    1. Cred ca se gasesc doar online din pacate.

  5. Bune,bune! Le-am testat si eu ,am articol pe blog. Ma bucur ca ti-au placut si tie! 😘

  6. Mi-au placut foarte mult, produsele, am scris si eu despre ele 🙂

    1. Super, ma bucur ca gandim la fel :*

  7. si eu tot la capitolul demachiant sunt cea mai incantata! mi se pare genial, doar la produsele waterproof nu face fata

    1. Nu l-am incercat pe ochi, credeam ca e doar pentru fata.

  8. Am auzit doar lucruri pozitive despre aceste produse incat chiar ma tenteaza sa le iau. Momentan fructific o alta descoperire in materie de ingrijire a pielii,cu aloe, dar parca necunoscutul ma fascineaza 🙂

    1. Uu, acum m ai facut pe mine curioasa 😂

  9. Înca un brand despre care nu stiam nimic, dar imi place ce am citit la tine. Par sa aiba o gama de produse interesante si numai bune de folosit.

    1. Asa e, sper sa iti placa si tie.

  10. Eu vara folosesc apa micelara si iarna lapte demachiant deci recomandarea ta a venit la fix. Imi doresc demut sa incerc si eu acest produs pentru ca am auzit doar de bine despre el.

    1. Ma bucur mult, asa e, laptele demachiant e genial iarna.

  11. barbierucristina spune:

    Ma bucur sa vad ca produsele Green Lab au cucerit toate fetele. Inseamna ca sunt produse de calitate exceptionala.

  12. Cosmeticele de la Green Lab au cucerit piata, ceea ce inseamna ca sunt bune calitativ. Cu siguranta le voi incerca!

  13. Azi în Timișoara, mâine în toată țara… 😀 nu știu produsele, da bine că am citit aici câte ceva despre ele.

    1. Haha, ce tare ai fost, asa e.

  14. Astept sa-si mareasca portofoliul de produse pentru ca arata bine si ma bucur ca inca o firma romaneasca a intrat pe piata cosmeticelor, e loc pentru toate.

    1. Si eu, chiar ar trebui sa incerce sa faca si alte produse.

  15. catalina spune:

    Neaparat vreau sa incerc laptele demachiant. Numai de bine am citit despre el.

    1. Ma bucur mult ca ti-a placut.

  16. lucruriprivitedejosinsus spune:

    Am vazut ca sunt foarte apreciate aceste produse de la Green Lab.

    1. Asa este, chiar sunt.

  17. Folosesc aceste produse in rutina mea de ingrijire a tenului si ma impac extraordinar de bine cu ele.

    1. Ma bucur mult, chiar sunt bune si merita.

  18. […] 1)Green Lab Pure stem Lapte demachiant, mi-a plăcut foarte mult, pentru el am o recenzie aici. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *