Articol

Obiectivele lunii iunie

received_1086774314701718

Bună și bine te-am găsit.

Știu că iți place mult acest tip de postare așa că pentru azi am pregătit: Obiectivele lunii iunie.

Nu cred că mai are rost să mai zic că timpul trece foarte repede, cred că și tu simți asta iar eu simt și mai intens din cauză că urmează să termin școala.

Nu vreau să o mai lungesc aiurea așa că trec la lucrurile care mi-au ieșit în luna mai:

1)Să termin o carte, nu am terminat una, nici două ci trei cărți, ba chiar s-ar putea să o termin si pe a patra în curând.

2)Să ies să mă plimb mai des, vremea mi-a cam pus bețe în roate, dar totuși am ieșit, nu pot să zic nu.

3)Să îmi pregătesc mereu postările din timp, aici avem o mare problemă, când îmi reușea, când nu.

4)Să mă reapuc de Bullet journal, nici cea mai mică speranța, aici sunt codașă.

5)Să nu mă las pradă stresului, cred că ți-am mai povestit pe social media și poate și aici, că pe 11 mai am avut o simulare pentru care trebuie să recunosc că m-am cam stresat, deci nici aici nu primesc punctaj întreg.

Acum trec la obiectivele din luna iunie:

1)Mi-am propus să învaț în fiecare zi câte o rețetă și câte un subiect la oral pentru examen, sunt 70 în total toate, 35 rețete, 35 bilete, bine, dacă reușesc mai multe, atunci și mai bine, cert e că ma pregătesc pentru examen.

2)Să ies mai des să fac poze pentru blog afară, mi-a placut mult ce a ieșit ultima oară și chiar vreau să repet experiența.

3)Să încep să fac iar gimnastică, am făcut o lună în fiecare zi abdomene și m-am simțit bine, cum m-a luat spatele, m-am oprit.

4)Să continui să citesc, am cărți care așteaptă de ceva vreme să fie terminate.

5)Să încep sa scriu iar, poezii, mici povestioare, de când am început să citesc Lecții de magie, mi-am adus aminte ce plăcere îmi face scrisul și in special de poezii.

Cam asta mi-am propus pentru luna ce urmează: Tu ai vreun obiectiv pentru luna iunie?

Aștept cu mare interes răspunsul tău, până data viitoare:

Pupici și multa sănătate!!!

S-ar putea să-ți placă și...

0 comentarii

  1. Luna iunie va fi una dintre cele mai grele, stresanta si cum mai vrei sa i zici, pentru mine. Va fi luna in care sunt nevoita sa bat la usile multor cabinete medicale, unde voi avea de asteptat, de tocat nervii, de oboseala, de stres si de asteptat rezultate care nu se intrevad deloc bune 🙁 Iti doresc sa ai parte mereu de abiective ca cele de luna aceasta.

    1. Imi pare rau, totusi nu trebuie sa te gandesti asa, eu cred mult in legea atractiei, ceea ce spunem si ceea ce credem ca se va intampla, atragem asa ca iti urez multa sanatate si pozitivitate, multumesc si eu :*

  2. Pentru luna iunie am doua hopuri mari: (1) banchetul de clasa a IV-a unde participa Daria si trebuie sa ii cumpar o rochita potrivita, (2) sa cumpar haine si bagaje potrivite pentru ambii copii intru-cat ii trimit in tabara pentru prima data si sunt cam stresata din cauza asta.

    1. Sunt sigura ca le vei trece cu bine, ce dragut, mult succes :*

  3. Eu reau sa ma organizez mai bine! SImt ca am facut ceva progrese in aceasta directie, dar nu cat mi-am dorit!

    1. Te inteleg perfect, asta imi doresc si eu.

  4. si eu mi-am propus multe in vara asta, sper sa le realizez pe toate!

    1. Iti urez mult succes, sunt sigura ca o sa reusesti.

  5. Imi doresc sa fiu putin mai organizata si sa termin tot ce mi-am propus pana la sfarsitul lunii viitoare cand plec in concediu

    1. Organizarea asta bat-o vina ca si pe mine ma sacaie, iti urez mult succes :*

  6. eu nu sunt genul organizator, ba mai degraba ma las indemnata de impuls. si cred ca asa va continua si luna iunie, ma las purtata de val!

    1. E foarte bine si asa, nici mie nu mi place sa imi fac planuri dar simt ca daca nu imi notez cateva chestii, nu o sa fiu la fel de productiva ca deobicei.

  7. Eu inca nu mi-am facut tema privind obiectivele pentru luna mai, asa ca nu am planificat inca nimic pentru iunie.

    1. Nu i nimic, mai ai timp.

  8. lucruriprivitedejosinsus spune:

    Hehehe … obiectivul meu e sa ma vad in Iunie 😀 Am citit foarte multe carti in ultima vreme si imi place sa fac poze afara pentru blog 🙂

    1. Foarte bun obiectiv si eu am citit destul de mult, chiar sunt mandra de mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *