Ce faci ca sa ti indeplinesti obiectivele?

Vision board

Bună și bine v-am găsit.

Luna ianuarie deja s-a terminat și probabil că mulți sau multe dintre voi ați început anul cu setarea de noi obiective, vise, ce doriți să le îndepliniți.

Întrebarea mea este următoarea: Ce faci ca să ți îndeplinești obiectivele?

Eu una mă consider o persoana spirituală, cred că daca îmi scriu și îmi repet faptul că vreau să reușesc în ceea ce mi-am propus, așa o să și fie.

Anul ăsta este primul în care am decis să mi fac și un Dream board sau un Vision board, în caz că nu știți ce este acesta, vă zic eu.

Acest dream board e un colaj cu poze sau chiar și citate care mă duc pe mine cu gândul la obiectivele mele. De exemplu, dacă vrei ca anul ăsta să călătorești într-o anumită țară străină, ai putea pune o poză cu țara pe care dorești să o vizitezi.

Pe internet găsiți o grămadă de exemple, faza interesanta e că nu trebuie să te ții de un anumit tipar, de exemplu majoritatea acestor colaje sunt puse pe perete într-un loc unde te uiți des.

Eu nu am spatiu prea mare și nu mi doresc neapărat ca oamenii care vin la mine în cameră să mi vadă obiectivele pentru anul în curs, asta pentru că sunt genul care preferă să facă totul în tăcere, așa că exista și alte moduri în care să vă faceți astfel de colaje.

De exemplu pe calculator, puteți să vi-l faceți pe post de wallpaper și să îl vedeți doar voi, sau pe telefon.

Metoda cea mai potrivită pentru mine a fost să mi scot dream board-ul ca pe o poză pe care să mi-o lipesc în agendă. Momentan încă n-am lipit-o, îmi place să o țin pe birou și să mă uit din când în când la ea.

Este foarte important ca acest colaj să fie în raza noastră vizuală și să ne uităm la el cât mai des, în felul ăsta transmitem un fel de mesaj creierului nostru.

Acum să nu mă înțelegeți greșit, doar pentru că am făcut asta, nu o să aștept ca tot ce e în poză să mi pice din cer, dar acesta e doar un mic pas în îndeplinirea obiectivelor mele.

Voi ce părere aveți?

Aștept să mi spuneți, iar până data viitoare:

Să aveți o zi superbă!!!

Sabina

20 thoughts on “Ce faci ca sa ti indeplinesti obiectivele?

  1. Eu nu am un dream board dar in schimb am un plan maret pentru 2020 si in fiecare zi lucrez la indeplinirea lui prin mici actiuni pe care le fac. Secretul e sa visezi la nivel mare si sa actionezi in consecinta.

  2. Mi-am îndeplinit absolut toate obiectivele,nu am renunțat la ceea ce imi doream cu atâta ardoare.
    Nu a fost ușor,sunt o luptoare.
    Este foarte bine ca încerci sa ii motivezi si pe ceilalți,poate ca nu au suficient curaj dar cu mai multa îndârjire se poate.
    Te felicit esti foarte talentata!
    La cât mai multe articole frumoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top