Articol

Nu ma impac cu mastile de tip hartie!?

hygiene-870763_1920.jpg

Bună şi bine te-am găsit.

Azi m-am gândit să vorbesc despre măşti şi nu orice tip de măşti ci acelea de tip hârtie/fâşie, cum vrei tu să îi zici.

Eu mă consider o iubitoare de măşti, am încercat de la mai multe brand-uri, de diferite preţuri, pe unele le-am recumparat şi le folosesc şi acum, cu unele nu m-am înţeles deloc.

Din păcate din ultima categorie fac parte şi măştile de tip fâşie despre care îţi vorbeam la început.

 

Până acum am folosit de la Sephora, Lioele, Garnier, cu niciuna dintre ele nu m-am împăcat, simţeam că tot ceea ce fac, este să mă facă să arăt că un ucigaş în serie, se simţeau foarte incomod iar rezultatul nu era unul vizibil, produsul efectiv stătea la suprafaţă sau se simţea foarte lipicios, nu am văzut hidratare, luminozitate şi până la urmă ajungeam să mă spăl pe faţă şi să folosesc un demachiant pentru a scăpa de acea senzaţie.

Am văzut că mai nou şi cei de la Oriflame au scos o astfel de mască, dar la câte rezultate negative am avut cu celelalte, am zis că mai bine nu îmi iau.

Ştiu că a fost o postare super scurtă însă am vrut foarte mult să dezbat acest subiect, pentru asta te rog să mi spui în comentarii: Tu te împaci cu acest tip de mască?Dacă da, care e preferata ta? Ce firma ar trebui să mai încerc?

Sper că ţi-a plăcut, noi ne revedem curând cu o nouă postare, până dată viitoare:

Să ai o zi superbă!!!

 

S-ar putea să-ți placă și...

0 comentarii

  1. Hello! Eu folosesc masti de la sephora, cea mai buna pentru mine fiind cea cu ceai verde. Senzatia e intr-adevar putin ciudata dupa ce o dai jos de pe fata insa eu obisnuiesc sa mi.o aplic seara inainte de culcare si dupa ce o dau jos, masez in piele excesul si ma culc. Dimineata tenul meu e hidratat si calmat . Daca ar fi sa aplic masca si apoi imediat sa ies din casa, clar nu m.as intelege nici eu cu ele. Poti incerca si metoda asta ^_^

    1. Eu mereu mi le aplic seara, de la Sephora am incercat-o pe cea cu rodii si cea cu perle si niciuna dintre cele doua nu mi-a oferit niciun rezultat, o sa mai incerc totusi.

  2. Oooo mie imi plac tare mult, astea de hartie si cele pelloff 🙂

    1. Pe cele peel off le adoor, sunt preferatele mele.

  3. In general sheet maks-urile de pe piata au alcool in compozitie. Daca ai orice fel de intoleranta la alcool nu o sa aiba efectul scontat. Incearca sa gasesti una fara alcool. Toate enumerate de tine au alcool in compozitie. E greu sa gasesti un sheet mask curat

    1. Se poate sa fie si asta, o sa incerc sa mai caut, chiar imi doresc sa gasesc una potrivita.

  4. Eu am încercat-o pe cea verde de la Garnier – Moisture + Freshness și mi-a plăcut. Arătam ucigător în cele 20 min, dar după mi-am simțit tenul revigorat. Într-adevăr, ai impresia că serul de pe masca respectivă rămâne la suprafață, dar eu o masez în piele imediat până simt că se absoarbe totul. Așa are efect la mine 😁 Interesant punctul tău de vedere! O zi cu soare! 🌞

    1. O sa ii dau o sansa si aceleia, multumesc de sfat, asemenea :*

  5. N am incercat de la Sephora sunt curioasa.. 😘

    1. Pe mine nu m-au impresionat dar ai putea sa incerci.

  6. Mastile de tip hartie? Sincera sa fiu nu stiam nici ca exista :p Acum am aflat de la tine 🙂

    1. Bun asa:)), sa stii ca nici eu nu stiam de ele inainte.

  7. Masca aceasta nu am incercat-o, dar am incercat alte marci.
    Nu ma innebunesc dupa masti pentru ca nu am rabdare cam deloc
    Prefer ceva abraziv care se clateste rapid :p

    1. Eu prefer produsele de tip peel off.

  8. Eu nu am folosit nici una pana acum dar am citit despre ele si recunosc ca ma tenteaza sa le incerc.

    1. Sper ca tie sa ti placa.

  9. sa stii ca mie mi se par ok, desi nu te gandi ca am incercat prea multe – in afara de balea, cred, nu am mai dat de vreun brand. nu am o afinitate prea mare pentru niciun fel de masca, asa ca n-am fost prea curioasa

    1. Balea nu am incercat, nici nu stiam ca au.

  10. mihaelanistor spune:

    am incercat si eu una de la sephora, nu m-a impresionat. a trebuit sa stau, daca ma miscam se dezlipea. nu am simtit nimic diferit dupa inlaturarea ei.
    raman la produsele mele de curatare a tenului.

    1. Deci nu sunt singura, yeeei.

  11. eu nu am folosit niciodata astfel de masti, nu stiu cum nu am nimerit asa ceva!

    1. Sunt de anul trecut pe piata, ai putea totusi sa incerci, poate tie o sa ti placa.

  12. Nu am folosit pana acum acest tip de masti, chiar sunt curioasa cum sunt si daca se pliaza pe cerintele tenului meu.

    1. Asteptam sa ne zici daca tie ti s-au potrivit.

  13. Nu stiu ce sa zic. SI eu prefer mastile clasice, cel putin pentru ca m-am obisnuit cu ele. Dar nu imi displac nici cele de hartie, doar ca mi se par ceva mai dificil de folosit.

    1. Si eu raman fidela tot mastilor obisnuite.

  14. Eu ma impac bine cu ele, tocmai pregateac un articol despre o astfel de masca. Depinde de fiecarw. De la Oriflame am vazht ai eu, dar cred ca am sa o incerc si pe aia.

    1. Super, abia astept sa il vad, asa ma gandeam si eu.

  15. mie imi plac pentru un moment de ralaxare.

    1. E bine, eu le prefer dar pe cele normale.

  16. Sincer am incercat doar masca de acest gen de la 7Heaven si sincer nici nu stiu daca era de hartie ci cred ca era de material.
    Cu mastile la mine e mai greu.. ca mi-e lene sa le pun sa stau si sa ma spal.. sunt comoda tare 🙂

    http://deyutza87.blogspot.ro/

    1. Te inteleg perfect, da, la acelea ma refeream cand am zis de material/fasie.

  17. Eu nu am folosit masti de acest gen pana in ziua de azi :))) Cred ca m-as simti ca o mumie. As sta mereu cu frica sa nu se deoaseze hartia/fasia. Mie imi plac acelea de tip peel off, pui crema, gelul pe fata si se intareste.

    1. Buuun, deci nu sunt singura si eu raman fidela celor normale, mai ales celor peel off

  18. Am luat una de la Sephora si la cat am dat pe ea ar fi trebuit sa ma simt si sa arat mai bine. Mai vazusi!

    1. Asa am zis si eu, tocmai de aceea nici nu m-au dat pe spate, am masti mai ieftine din care pot sa folosesc mai mult si cu acelea chiar am rezultate.

  19. lucruriprivitedejosinsus spune:

    😀 Sper ca nu sunt singura care habar nu are de existenta acestor masti :)))))))) O sa le caut si eu, daca tot am aflat acum de la tine de existenta lor.

    1. Am mai primit comentarii de genul deci poti sa stai linistita, sunt aparut cam de anul trecut la noi, in strainatate se gasesc de mult mai mult timp (daca nu ma insel).

  20. Eu am folosit-o pe cea de la garnier. Citeam numai lucruri bune si aveam asteptari mari. Am ost profund dezamagita si ma pregateam sa-i fac si eu un review mai putin pozitiv

    1. Asa si eu, asteptam si parerea ta pe blog 😘

  21. Sincer? nu am incercat pana acum acest tip de masti , in schimb am auzit numai cuvinte de lauda despre ele.

    1. Da si eu, tocmai de aceea am vrut sa le incerc dar se pare ca am dat o in bara cu ele.

  22. Imi plac mastile, in general cele de tip hartie mi se pare ca sunt imbibate in multa substanta, dar ajung pentru doua utilizari daca se folosesc destul de repede.
    Foarte frumoasa prima poza.

    1. Si mie dar din pacate nu mi se potrivesc deloc, am luat-o de pe pixabay .

  23. […] că face ceva, deşi mi-am exprimat vehement părerea despre acest tip de măşti (într-o postare aici), trebuie să recunosc că sunt la a treia masca de acest tip şi chiar îmi […]

  24. […] tip hartie, deja știi părerea mea, singura pe care aș mai încerca-o, este cea de la Dr Jart din Sephora, cea tip material […]

  25. […] că am zis în postarea de aici, că nu o să mai îmi iau măşti de tip fâşie, însă, în apărarea mea, nu am ştiut că […]

  26. […] prindă foarte mult teren în ultimul timp, mai ales cele de tip fâșie, despre care am mai vorbit aici, însă azi vreau să îți vorbesc despre toate măștile […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *