Articol

Mi-au crescut genele cu Lambre

Bună tuturor, azi vorbim despre faptul că Mi-au crescut genele cu Lambre.

Lambre nu este un brand care să mi fie străin și posibil nici vouă, daca mă citiți de ceva timp. Spun asta pentru că eu am mai avut produse de la ei, le-am mai testat și mi-au plăcut.

Ba chiar și acest produs l-am mai avut, doar că n-am apucat să vă zic și părerea mea despre el.

Așadar acum sunt la a doua folosire și pot spune că mi-am făcut o părere.

Produsul vine într-un recipient de tip tuș cu pensulă. Se aplică la baza genelor în fiecare seară.

Ce am apreciat la el și data trecută dar și acum este faptul că:

NU MĂ USTURA OCHII DE LA EL!!!

Big like Lambre pentru treaba asta.

Ca și plus față de alte produse din comerț este faptul că acesta conține: bimatoprost. Această substanță este folosită în produsele pentru glaucom. Din ce am înțeles eu, s-a dovedit faptul că datorită acestei substanțe au apărut modificări în ceea ce privește lungimea genelor. De aceea acum mulți producători folosesc această substanță în produsele pentru creșterea genelor.

Pentru mine a avut efect și prima dată dar și acum. Sunt mulțumită și l-am recomandat și prietenelor mele.

Așa că da, mie Mi-au crescut genele cu Lambre.

Plus că este și destul de ieftin, acum îl găsiți cu 74.70 lei.

Mai mult, n-am ce zice, voi lasă pozele să vorbească de la sine.

Iar pe lângă asta, am mai primit și câteva mostre, mi-au plăcut, dar nu pot să zic că mi-am facut o părere exactă.

Cam atât pentru azi, până data viitoare:

Să aveți o zi superbă!

S-ar putea să-ți placă și...

12 comentarii

  1. Nu am folosit niciodata genul asta de seruri, chiar m-ai facut curioasa si as incerca mai ales ca fara rimel genele mele sunt aproape inexistente

    1. Sabina spune:

      Eu sunt multumita, fiind chiar a doua oara cand il folosesc.

  2. Si mie mi-ar placea sa am genele mai lungi!

    1. Sabina spune:

      Te inteleg.

  3. Zanfir Anamaria spune:

    Bravo. Și eu sunt mulțumită de acest produs. Am cam o luna de folosire și sper sa nu ma înșel sa am iluzii, dar se vad rezultate.

    1. Sabina spune:

      Ma bucur mult.

  4. Trebuie sa-l incerc si eu pentru ca am mari asteptari dupa atatea laude

    1. Sabina spune:

      Chiar recomand.

  5. Foarte interesanta interesant produs, când o sa am nevoie de cu siguranță voi apela.

    1. Sabina spune:

      Ma bucur.

  6. Foarte interesant acest produs, când voi avea nevoie voi știi la ce sa apelez.

    1. Sabina spune:

      Ma bucur.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *