Articol

Interviu de frumusete #5 Elisa

61922124_471657836937475_3287078723785850880_n

 

Interviu de frumusete #5 Elisa

Bună tuturor și bine v-am găsit.

Articolul de azi este unul foarte important pentru mine și face parte din seria Interviu de frumusete.

Iar azi vorbim cu Elisa de pe canalul Elise LBB.

Mă emoționez de câte ori o menționez pe Elisa, asta pentru că este un om foarte special pentru mine.

Cred că n-am să uit niciodată ziua de 6 decembrie, mi-a scris fix de Moș Nicolae, pe snapchat, că mă urmărește. Ii place de mine și vrea să mi trimită ceva.

Nu știu sincer cum am reușit noi să intrăm în vorba, cine a descoperit pe cine, cert e că Elisa e un om minunat.

Am învățat foarte multe lucruri de la ea, este mereu lângă mine cu o vorba bună.

Chiar dacă ne desparte un ocean, ea locuind în Chicago, USA.

Știe să fie serioasă când trebuie, știe să mă facă să rad când sunt tristă, mă ia cu ea prin oraș și mi arată diverse.

Eu rămân masca, vorba mea fiind: „WOW, CA ÎN FILME!!!”

Nu știu dacă am un cuvânt care să o descrie, continuă să mă uimească mereu, iar când spune că „vezi că ți-am pus ceva” la ea ceva=o tonă de ceva, dacă mă urmăriți pe instagram/you-tube ați văzut că o mare parte din colecția mea de machiaj i se datorează ei, ea este cea care m-a ajutat să mi bifez de pe lista mea branduri la care doar visam.

Dar hai să vedem cum a răspuns întrebărilor mele că dacă m-aș apuca să va povestesc despre ea, aș umple pagini întregi, pentru că merită:

1)Bună Elisa, mă bucur mult că te ai reapucat de youtube și că am ocazia să ți iau un interviu pentru blog, pentru cei ce nu te urmăresc, ce subiecte abordezi pe you-tube?

Bună draga mea! Trebuia să mă reapuc din simplul fapt că ai reușit să mă bați la cap cu treaba asta!

Abordez subiecte de tip makeup, skincare, haul-uri, editarea pozelor, poate niște vloguri din Chicago și așa mai departe.

Vreau să cuprind subiecte cât mai diverse pe care bineînțeles le cunosc.

2)Știu că ai o colecție impresionantă de produse cosmetice, dar dacă ar trebui să menționezi un singur produs preferat, care ar fi acela și de ce?

Îmi era frică de întrebarea asta dar dacă ar trebui să menționez un singur produs cred că as alege Brow Powder Duo de la Anastasia. Un produs foarte bun care te ține două vieți cel puțin😂!

3)Care este crema de față preferată și demachiantul preferat?
Demachiantul meu preferat la ora actuală este Healing Tea Garden White Tea Lip & Eye Remover de la the SAEM. Este un produs pe care deja l-am recumpărat de vreo 5 ori. Nu lasa pielea uleioasă, e light și în același timp îndepărtează și machiajele waterproof.

Crema de față după care sunt topită este de la Dr. Belmeur din gama Daily Repair Moisturizer. Îmi place că e light dar în același timp are o putere destul de mare de hidratare fără să îți încarce tenul.

4)Dacă ai putea să inventezi un produs cosmetic, ce ai inventa și de ce?

Interesantă întrebare…singurul lucru care-mi vine acum în minte este eyeliner. Cred că aș inventa un eyeliner pentru fetele cu hooded eyes ca mine.
Mereu îmi e greu să aplic eyeliner din cauză că am pleoape căzute și exces de piele .🙄.

Interviu de frumusete #5 Elisa

5)Cum arată în viziunea ta o zi perfectă?

O zi perfectă ar fi clar o zi călduroasă de primăvară, undeva liniștit…te la iarba verde sau în spatele casei lângă piscină. Unde să pot citi o carte liniștită în adierea vântului și ciripitul păsărilor.

6)Ai niște poze superbe, te inspiri de undeva anume?

Îți mulțumesc frumos și mă bucur enorm ca îți plac. Mă inspir de unde apuc, să zic așa.
Pot fi lucruri ce mă înconjoară prin casă, de pe Pinterest, de pe Instagram. E bine să ai de unde te poți inspira. Nu uitați că e diferența între a te inspira și a copia!

7)Pe final, un salut pentru cititoarele frumuseteavorbeste.com?!

Vă mulțumesc că ați avut răbdare să citiți această postare. Nu uitați să fiți recunoscătoare pentru absolut tot ce va pune viața în cale. Mulțumiți nu o dată ci de 3 ori și apreciați fiecare minut pe care îl aveți. Știu că sună a clișeu dar suntem în era vitezei. Si de multe ori suntem prea ocupați ca să ne mai bucurăm de tot ce ne înconjoară.
Tot ceea ce vă doriți s-a întâmplat deja așa că nu este imposibil să se adeverească trebuie doar să aveți încredere în voi.

Și gata, bănuiesc că după ultima întrebare v-ați dat seama de ce îmi place așa de mult de ea, asta pentru că gândim la fel.

Dacă și vouă v-a plăcut, va recomand din suflet să mergeți să o urmăriți peste tot, you-tube, blog și instagram.

Cam atât pentru azi, până data viitoare:

Să aveți o zi superbă!!!