Interviu de frumusete #5 Anna/Anitanna
Bună dragele mele, azi e despre Interviu de frumusete #5 Anna/Anitanna,
Luna mai a ajuns la final, așa că inevitabil am apărut cu un nou articol din seria #interviudefrumusete, serie pe care știu că o îndrăgiți.
De data asta am ales-o pe Anna sau mai degrabă pe Anitanna (căreia vreau să ii super mulțumesc) , care m-a fascinat din prima cu vocea ei, am descoperit-o destul de târziu dar mă bucur mult că am făcut-o.
Este o persoană atât de caldă și cu mult bun simț, vorbește mult despre cărți și de la ea am luat cele mai tari recomandări, are și clipuri de beauty, deci fix lucrurile care îmi plac mie.
Dar gata cu vorbăria, vă las cu întrebările și răspunsurile:
Interviu de frumusete #5 Anna/Anitanna
1)Bună Ana, mă bucur mult că ai acceptat provocarea mea, pentru început, cine este Anitanna pe you-tube?
Bună!! Ahh, Anitanna pe Youtube, este o fată foarte retrasă. Care simțea nevoia să împărtășească micile ei pasiuni/obsesii cu lumea. Nu am multe prietene și chiar dacă eu mă simt bine în elementul meu, singură. La mine în peșteră, ca să zic așa. La un moment dat am zis că trebuie să ies din zona mea de confort. Mi-am făcut curaj să deschid canalul de Youtube (lucru la care visam de foarte mult timp).
2)Ai un par superb, ce faci ca să îl menții așa?
Îți mulțumesc din suflet pentru compliment, dar nu este chiar așa…
Din păcate, la momentul actual, mai am jumătate din părul pe care îl aveam acum câțiva ani. L-am distrus efectiv cu placa. Dar, e drept, că tot timpul am avut obsesia să am părul aranjat.
Am considerat că indiferent dacă sunt machiată sau nu, dacă am părul îngrijit și aranjat, deja schimbă cu totul aspectul.
Încă sunt în căutarea unei măști bune de păr, o mască hidratantă calumea, dar până una alta, metodele de la bunica sunt cele care dau roade. Spre exemplu uleiul de cocos pe lungimea părului pentru hidratare și uleiul de ricin la rădăcină, ca să îl mai regenereze. Dar aceste două uleiuri folosite cu regularitate, pentru a vedea un rezultat serios.
3)Obișnuiești să recumperi produsele care îți plac, dacă da, ai putea să ne dai 3 exemple?
Daa! Sunt fidelă anumitor produse și de foarte multe ori nici nu prea îmi vine să cumpăr produse noi, eu fiind obișnuită cu ale mele.
Pe primul loc, este fără doar și poate, tușul de ochi de la Maybelline, cel Lasting Drama. Îl recumpăr de mai bine de doi ani și nu prea mi-am făcut curaj să încerc altceva, încă.
Pe locul doi, cel mai recumpărat produs, este de la Mac, Fix +. Nu îmi imaginez să stau fără acest produs. Eu când mă machiez, de regulă stau foarte multe ore cu „tencuială” pe față și la sfârșitul zilei toată lumea mă întreabă ce am făcut, de încă nu s-a mișcat nimic de pe față… ei bine, Fix + este răspunsul.
Chiar dacă uit de primer sau mai știu eu ce alte nebunii, dau câteva pufuri de Fix + și am rezolvat problema, nu mi se mai mișca produsele de pe față.
Și ca să menționez și un produs de îngrijire, La Roche Posay Effaclar, gelul de curățare mai exact. Am trecut deja prin 4 recipiente. Chiar dacă eu am un ten uscat și acest gel de curățare este pentru tenul gras, este singurul care îmi ține coșurile sub control. Nu mă văd stând fără el, deja termin și al patrulea recipient și mă apucă panica, trebuie să dau fuga până la farmacie să îl recumpăr.
4)Care este rujul tău preferat?
Hmmm, greu! Am încercat foarte foarte multe. Sunt adepta rujurilor lichide mate, dar ca să menționez ceva accesibil la noi, Boys’n Berries și mai exact nuanțele Silhouette(care pentru mine este nude-ul perfect și rujul pe care l-am purtat în prostie) și Vampirella. De ceva timp sunt mare fană a rujului roșu și nuanța Vampirella mi se pare absolut Superbă. Rujurile de la Boys’n Berries mi se par foarte accesibile și sunt acolo pe primul loc, împreună cu cele de la Colourpop.
5)Eu te-am găsit prin intermediul clipurilor tale despre cărți. Ești destul de populară pentru asta. Dacă ar trebui să recomanzi trei cărți preferate, care ar fi acelea?
Ahh altă întrebare grea. Pentru că iubesc cărțile și îmi plac atât de multe. Dar primele care îmi vin în cap sunt Pe aripile vântului-Margret Mitchell. Care da, este un roman clasic și nu pe gustul tuturor. Aceasta este cartea mea preferată din toate timpurile și o recomand tuturor. Apoi ar fi regina Roșie-Victoria Aveyard, cu care efectiv am zăpăcit tot Youtube-ul și nu numai.
Este o carte Young Adult, dar mi se pare că e mult mai matur scrisă, firul acțiunii te ține acolo cu sufletul la gură până la ultima pagină.
Șiii…off, chiar nu știu ce să mai zic, pentru că sunt atâtea. Aș face niște mențiuni, cum ar fi Trei Coroane Întunecate-Kendare Blake, Alegerea-Kiera Cass, Chimista-Stephanie Meyer, Delirium-Lauren Oliver, Blestemul Câștigătorului-Marie Rutkoski…. Și lista continuă. Când mă întreabă lumea de cărți sau de seriale, nu mai pot închide gura.
6)Dacă ai putea să te muți într-o altă țară, unde te-ai muta?
Sincer, nu am o singură țară pe listă. Sunt genul de persoană care se poate adapta oriunde. Mi-ar plăcea și Anglia, Germania, Austria, chiar și o țară nordică, de ce nu.
7)Cum faci să ți găsești motivația pentru a posta în online?
De cele mai multe ori mă motivează persoanele care mă urmăresc. Mă bucur că am o comunitate frumoasă și mă bucur când văd că lumea îmi apreciază munca, ba chiar cu micile mele clipuri mai ajut pe cineva.
Și atunci când chiar nu îmi găsesc motivația pe nicăieri, mă mai ajuta să mă uit la clipurile fetelor pe care le urmăresc de când am descoperit Youtube-ul, cum este Zoella sau KathleenLights.
8)Pe final, un salut pentru cititoarele frumuseteavorbeste.com ?!
Fetelor, va pup si va imbratisez cu tot dragul. Nu uitati sa fiti tot timpul cu zambetul pe buze, indiferent cat de grea este situatia si asa pe final sa va las cu un citat, care pe mine ma motiveaza:
„The most reliable way to predict the future is to create it.”
Fetelor, vă pup și vă îmbrățișez cu tot dragul. Nu uitați să fiți tot timpul cu zâmbetul pe buze, indiferent cât de grea este situația și așa pe final să vă las cu un citat, care pe mine mă motivează:
„The most reliable way to predict the future is to create it.”
Vă pup!!!
Spuneți voi că nu e adorabilă și stați că încă nu ați auzit-o cum vorbește, eu aș putea să o ascult cu orele și tot nu aș putea să mă plictisesc.
Aș fi curioasă să mi spuneți câte dintre voi știați de ea, aștept răspunsurile voastre, iar până data viitoare:
Să aveți o zi superbă!!!
Da, o urmaresc pe Anitanna de multa vreme si imi plac clipurile ei! 🙂
Ma bucur mult, e o scumpica.
Si eu ii urmaresc clipurile despre carti. Ea m-a facut sa citesc Regina rosie si trei coroane intunecate.
Si pe mine 3CI, o adooor
Eu inca nu o urmaresc pe Youtube dar uite, m-ai convins tu acum sa o fac. Se pare ca avem si gusturi comune in ce priveste cartile. Regina rosi, Chimista si Blestemul castigatorului se numara si printre preferatele mele 🙂
Super, ma bucur mult.
Eu nu stiam de ea fiindca nu prea urmaresc clipuri pe Youtube.
Te inteleg, unii prefera blogul.
Iti multumim pentru interviu. Iata ca am descoperit lucruri si oameni noi de la care avem ce invata.
Cu mare drag, ma bucur mult.
Nu o stiam pe Anna, ii voi cauta postarile.
Ma bucur.
Eu nu o cunosteam pe Anitanna, dar de acum o s-o urmaresc pe youtube.
Ma bucur mult
Am citit cu interes interviul. N-o inteleg in toate raspunsurile, pentru ca gandesc altfel decat ea, dar mi-a placut felul in care stie sa-si exprime preferintele, gandurile, nemultumirile.
Ma bucur ca ti-a placut.
Am mai descoperit pe cineva astazi! Felicitari pentru interviuri si la cat mai multe.
Multumesc, ma bucur mult ca iti place
eu in general nu urmaresc fete pe YT din lipsa timpului. prefer sa fac altceva, ori sa scriu, ori sa ies afara, ori sa citesc… din cauza asta am renuntat si la seriale si tv
Eu n as putea sta o zi fara sa ma uit 😂😂😂
Imi place mult aceasta mini-serie si prin intermediul ei gasesc persoane care aduc cu adevarat un plus de valoare blogosferei.
Ma bucur mult, asta era si scopul meu.
Nu o stiam pe Anitanna, imi place interviul. Foarte buna ideea.
Multumesc.
Este prima oara cand aud de ea. O gasesc tare interesanta. Avem aceeasi zodie si obsesie pentru par
Aw, ce dragut, ma bucur multm
Este o draguta! Si eu o urmaresc de mult timp cu drag! Este super inteligenta si mereu expune lucruri interesante si utile! 🙂
Asa este.