Interviu de frumusete #9 Ruxandra/ Ariciu Ruxandra WithWildWings
Bună tuturor, azi avem Interviu de frumusete #9 Ruxandra/ Ariciu Ruxandra WithWildWings.
Am descoperit-o chiar în acest an, dar mi-a plăcut de la început.
Îmi place nebunia din părul ei și debitul ei verbal, sunt sigură că dacă vom avea ocazia să ne întâlnim, o să vorbim foarte mult.
Dacă v-am făcut curioase, citiți în continuare:
Interviu de frumusete #9 Ruxandra/ Ariciu Ruxandra WithWildWings
1)Bună Ruxandra, mulțumesc mult că faci parte din proiectul meu. Pentru început aș vrea să te întreb cum ai ales numele canalului?
Numele canalului a fost destul de mult gândit și dezbătut de cei doi neuroni ai mei… Voiam să îmbin numele cu o poreclă. Dar mă gândeam și la ceva ce să „ciupească” din stilul meu de viață, de gândire. Așa a ieșit Ariciu (porecla cea mai des folosită de mama) Ruxandra ( numele meu, unde tot mama a intervenit la naștere). WithWildWings (cu aripi sălbatice – da este legat, iar în viziunea mea acele W-uri or să apară ca niște păsări, dar asta în viitor).
2)Ai un păr foarte frumos, foarte colorat, cum faci să îl menții așa?
Mulțumesc din suflet! Sincer … este ușor ( încerc să nu mai spun că îmi este greu :)) ) ideea este că îmi place albastrul și mă liniștește. Inafară de ingredientele mele uzuale nu fac mare lucru, încerc să mă autoeduc. Mulți, chiar foarte mulți oameni au încercat să îmi facă părul în fel și chip dar nu au reușit. Tind să cred că este un mic blestem benefic. Orice produs folosesc el nu o să stea drept, mereu revine la onduleuri (ceea ce îmi place) și cred că naturalețea îl ajută foarte mult, începând de la mâncare până la gândire.
Eu am mai spus, folosesc foarte mult ou și tot felul de uleiuri (ricin, nucă, migdale, cocos, etc) în combinațiile astea orice este posibil. Asemeni și vopselei… eu încerc să nu folosesc din comerț (aici mă refer la acea vopsea cu decolorant…). Incerc să fie cât mai natural așa că m-am îndreptat spre albastru de metil.
Da usucă puțin firul de păr dar mie mi-a prins bine deoarece duc bătălia scalpului gras.
3)Știu că îți plac produsele accesibile, numește 3 produse accesibile pe care le tot recumperi!
DAA! îmi plac genul acesta de produse. Păi în prima fază o să fie ceva ce de îngrijire: crema de la elmiplant cu gutuie, rimelul de la essence de 10 lei. Este waterproof iar ultimul, să spunem orice ruj de nuanță roz-nude. Ceva de genul. Aș mai alege muuuuulte altele, chiar mi-a fost greu să aleg așa că am ales ceva ce utilizez zilnic.
Interviu de frumusete #9 Ruxandra/ Ariciu Ruxandra WithWildWings
4)Care este produsul preferat pentru toamnă?
Produsul…. hmm dacă mă gândesc la haine o să spun orice ține de eșarfe, fulare. Dacă mă gândesc la makeup: ruj (nu pot să beau cafeaua fără :)) ), când vine vorba de păr, parfumul (îmi place să îl împarfumez), la capitolul haleală orice ține de paste făinoase (că cică merge să mai pun ceva kg. :))) ) dar la ce mă gândesc mereu: mașina mea pusă frumos într-un peisaj tomnatic.
5)Știu că ai un animal de companie destul de interesant, Gru, cum ai ales să ai un porumbel ca și animal de companie?
Cred că el ne-a ales :)) păi vecinul meu este principalul vinovat, și-a refăcut acoperișul și Gru a fost printre singurii sau chiar singurul pui rămas în viață 🙁 .
Credeam că va pleca, dar a rămas… și așa a trecut o zi, a trecut a doua… și am spus că e frumos să îi pun un nume… și așa el ne stresează zi de zi, oră de oră.
6)Ce faci în timpul liber în afară de you-tube?
Îmi fac tot felul de chestii pe la mașină, mai desenez (să îmi întrețin musculatura degetelor :))) ), ascult foarte multă muzică, ascult oamenii (eu, marele psiholog), stau cu animăluțele, fac mâncare, curățenie. În mare parte încerc să mă realizez pe plan psihic și fizic prin orice mijloc, vreau să ajung să am peste 0 sută de ani, deci am de muncă :)).
7)Te ai gândit vreodată să scrii o carte, dacă da, ce nume i-ai pune?
Da, chiar m-am gândit și chiar la mai multe :)) am mult debit verbal așa că… :))) am de unde. Cred că una din ele ar fi „Prostia întruchipată” (ce să se lege de toate chestiile stupide și penibile pe care le-am făcut fără să vreau :)) ar fi ceva amuzant care să te facă să te simți normal, altă carte (ceva poate nasol..) „Și prințesele trag vânturi” – aici am spus frumos :)). Dar iar asta s-ar lega de faptul că e absolut normal să faci anumite lucruri și te-ar aduce cu picioarele pe pământ. Și una mai serioasă … „Oase și șuruburi” – legată de psihologie, de cum să ne ridicăm atunci când ne e greu… etc.
8)Pe final, un salut pentru cititoarele frumuseteavorbeste.com ?!
Pe final aș spune în prima fază că sunt super fericită că m-ai ales să fiu și eu aici. Pot spune că ești un om minunat și sper să ne vedem cât de curând! Mesajul meu poate nu va fi unul extraordinar dar sper să mă ridic la un nivel decent. Fetelor, opriți-vă puțin, închideți ochii, inspirați adânc și nu uitați să expirați. Uitați-vă la acest cer minunat și zâmbiți. Toți suntem diferiți și mie îmi place la nebunie acest lucru.
Cred că un om diferit este un om frumos.
Nu încercați să imitați, imitațiile nu sunt scumpe de fel… eu cred în mine, cred în voi și cred că suntem fiecare speciali.
Vreau să cred că lumea asta încă are ceva frumos de oferit, un om care are un suflet bun trebuie să aibă totuși și un lac ce îl înconjoară și îl protejează. Atenția este importantă, priviți totul și nu treceți nepăsători, noi putem fi un viitor bun dacă asta vrem. Am învățat că trebuie să am încredere în mine, încă nu pot spune că am 100% dar știu că dau 100% să încerc.
Zâmbete și gropițe, pui de oameni!
Interviu de frumusete #9 Ruxandra/ Ariciu Ruxandra WithWildWings
P.S. : mai întâi citiți și după vă opriți la un loc sigur pentru a reflecta. Excudeți trecerile de pietoni sau strada și aveți grijă de voi și de lucrurile voastre. Pupicei!!!
Așa i că e amuzantă, pe mine m-a cucerit din start. Dacă articolul de azi ți-a plăcut și vrei și tu să o urmărești pe Ruxandra: youtube, blog, facebook, linkedin, pinterest, twitter și instagram.
Sunt curioasă, voi o urmăriți?
Aștept să mi spuneți, iar până la următorul articol:
Să aveți o zi superbă!!!
Oh doamne! Imi place atat de mult articolul sunt super recunoscatoare Maretiei 🦊! Ma bucur ca te-am intalnit, esti o super dulce si abia astept sa ne vedem si sa vorbim pana ne prabusim de oboseala 😹 si chiar si dupa pana ne vor amortii maxilarele 😹😹😹
Hihi, cu mare drag, imi doresc din suflet sa ne intalnim, poate se aliniaza plantele si ajungi si pe la Webstock