Articol

Hai sa vorbim despre bani

 

 

Telecredit

Bună și bine te-am găsit.

Cum stăteam eu așa să mă gândesc ce scriu pentru azi, mi-am adus aminte de o întâmplare din mica mea plimbare la București.

Pentru cine nu știe, pe 14 octombrie a fost ziua mea, iar pe 13, eu și cu mama am plecat ca fetele pentru o mega tură de shopping în București și când ne-am dus să luăm biletele de tren, am luat doar pentru dus, că am zis că nu știm cât durează toată treaba.

La întoarcere am constatat că nu mai erau deloc bilete, ultimele erau la clasa întâi și costau 80 și ceva de lei, unul, ceea ce mi se pare jaf la drumu mare, având în vedere condițiile.

După ce am luat biletele cu inima îndoită, eu și cu mama ne-am dus în camera de așteptare și chiar ne gândeam, ce am fi făcut în situația în care nu mai aveam bani pentru ca evident îi cheltuisem pe toți și păstrasem doar banii de drum.

Și cum stăteam noi așa supărate, am văzut un afiș de la Telecredit, care spunea că oferă credit urgent, împrumut fără garanții, ce să mai, credit fără costuri și uite așa am fi găsit soluția, pac, scoteam telefonul, aplicam și rezolvam.

Asta a fost așa o mică-mare introducere în subiectul de azi, pentru că azi m-am gândit să vorbim despre BANI.

Oooh, da, ochiul necuratului, fără de care nu putem sta și după care alergăm toată viața.

De când am terminat postliceala, sunt în șomaj, pentru că momentan nu mi-am găsit de lucru, dar încerc să găsesc noi metode prin care să economisesc, dar și să îmi sporesc veniturile.

Așadar și prin urmare uite care sunt sfaturile mele:

A)Metode prin care să economisești bani:

  • Cumpără haine şi alte produse doar când sunt reduceri, nu are rost să dai banii pe un produs la preţ întreg, când poţi să mai aştepţi şi să apară la reduceri.
  • Încearcă sa reciclezi, să ştii ca eu multă vreme mi-am depozitat produsele de machiaj în acele chestii din plastic în care vin biscuiții și au arătat foarte bine, chiar recomand.
  • Pentru persoanele care iubesc să citească, dar nu au un spațiu grozav de depozitare, recomand biblioteca sau să faci schimb de cărți cu prietenii, în felul ăsta dacă alegi să mergi la bibliotecă, vei avea mai mult spațiu în cameră, pentru că acele cărți trebuiesc returnate, iar dacă alegi să faci schimb, o să încerci și alte cărți, fără a mai fi nevoie să le și cumperi și uite așa salvezi câțiva bănuți.

B)Metode prin care să îţi măreşti veniturile:

  • Sunt sigură că și tu ai auzit de acele site-uri prin care îți poți vinde diverse obiecte pe internet, simplu și fără prea mari bătăi de cap, poți încerca să îți dai hainele care nu îți mai vin, păpuși, cărți, orice, sunt sigură că se găsesc doritori.
  • Pentru cine are pasiune și își dorește, poți să scrii o carte, după cum am mai zis, eu îmi doresc să scriu o carte și ideea asta chiar mi se pare interesantă.
  • Dacă ai un aparat foto bun, ai putea să începi să faci poze plătite, chiar și la nunți, am văzut că se poartă.

Și cam astea sunt ideile mele, sper să îți fie de ajutor, după cum te-am obișnuit, am și o întrebare și aceea e: Tu ce ai face cu un împrumut Telecredit?

Aștept răspunsul tău creativ în secțiunea de comentarii, până data viitoare:

Să ai o zi superbă!!!

PS: Acest articol face parte din probele concursului Superblog 2017!!!

 

S-ar putea să-ți placă și...

32 de comentarii

  1. Blogul e o alta metoda prin care poti face bani daca ii dedici destul timp, chestionarele online sunt si ele o varianta, la fel si confectionarea diverselor produse handmade.

    1. Asa e, multumim pentru sugestii.

  2. Foarte OK sfaturile tale pentru a economisi banii.
    Eu nu as face un imprumut…

    1. Ma bucur ca ti-au placut si sper sa le folosesti.

  3. Foarte originale si interesante aceste propuneri! Cu imprumutul de la Telecredit as renova apartamentul, e pe lista mea de prioritati de ceva vreme.

    1. Ma bucur ca ti-au placut.

  4. Frumoase sfaturi si inteligente argumente. Imi place ce ai scris, Georgiana.

    1. Multumesc mult, inseamna mult pentru mine.

  5. Imi plac sfaturile tale pentru economisire. Fara imprumuturi nu as fi reusit sa imi renovez apartamentul sau sa schimb in el ce mai era nevoie…

    1. Ma bucur ca ti-au placut si ca ti-a fist de ajutor imprumutul.

  6. Merci de pont, dar iti spun sincer ca sper sa nu am nevoie de ajutorul lor.

  7. barbierucristina spune:

    As face un credit rapid pentru cadourile de Craciun.

  8. mihaelanistor spune:

    Pe lânga vandut de haine, as adauga si gatitul, mancarea home made are un mare succes in zilele noastre.

    1. Da, ce tare, uite nu m-am gandit.

  9. E bine de stiut ca poti avea la indemana aceasta varianta cand ai nevoie urgenta de bani.

    1. Asa este, sper ca ti-a fost de ajutor.

  10. albusteluta spune:

    Cred ca si mie imi prind bine sfaturi legate de economisire!

    1. Ma bucur, azi o sa apara o postare si despre economisirea energiei din casa.

  11. Ce fain e articolul tău. E o idee bună cu economisitul banilor și vânatul reducerilor.

    1. Ma bucur mult ca iti place.

  12. Faza cu pozele suna extrem de interesant. Pentru asta as mai avea nevoie de un aparat foto super bun si un curs foto. Abia dupa asta ma simt pe deplin pregatita

    1. Da, asta asa i, dar sunt persoane fara cursuri care fac poze foarte bine.

  13. catalina spune:

    Foarte utile sfaturile tale de economisire. De luat in calcul.

    1. Ma bucur ca iti plac, sper sa iti fie de folos.

  14. Sunt bune si imprumuturile astea dar cu masura , ca de altfel e bai 🙂

    1. Asa este, totul cu masura.

  15. Spor la economisit si iti doresc venituri cat mai mari si sa nu fii nevoita sa faci astfel de imprumut.

    1. Multumesc la fel.

  16. Si eu as apela ne nevoie, e bine ca e rapid!

    1. Da, e bine de stiut ca exista si solutia asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *