Articol

De ce sunt oamenii rai?

Idee, Lume, Stilou, Radieră, Hârtie, Bec

De ce sunt oamenii rai?

Bună și bine v-am găsit.

De multe ori mi-am pus întrebarea: De ce sunt oamenii răi? și din păcate nici până azi nu am găsit răspunsul.

Și nu e ca și cum lucrurile se întâmplă așa abia acum în prezent, adică dacă stăm să citim până și în Biblie avem dovada că oamenii erau răi.

Din păcate există oameni care se hrănesc cu suferința altora, mi se pare ceva absolut bolnav și greșit din toate punctele de vedere.

Dacă stăm să privim lucrurile din punct de vedere economic, cei bogați au ceva cu cei săraci dar și invers.

Frumoșii cu urâții dar și invers, slabii cu grașii dar și invers și stai și te uiți și analizezi totul și te gândești: De ce?

Cu ce te ajută?

De ce sunt oamenii rai?

Nu înțeleg de unde atâta răutate și atâta gelozie, de ce să nu vrem să ne ajutăm între noi. Ne ridicăm unii pe alții, adică mă uit uneori la tv și văd cum femeile se ceartă între ele. Desi ar trebui să se susțină una pe alta, e foarte urât totul și uneori mă întreb unde o să ajungem.

Deși mă bucur că tehnologia a evoluat, uneori lucrul asta mă și sperie, pentru că ajunsă în mână cui nu trebuie, poate să strice mai mult decât să ajute.

Iar pe internet e mult mai ușor să te porți urât pentru că nu te vede nimeni și atunci ai o anumită siguranță, te ascunzi în spatele unui nume, a unei poze care e posibil să nu fie a ta și începi să arunci cu noroi pentru că asta te face pe tine să te simți bine, aiurea nu?

Din păcate toți uită ceva esențial, uită că sus există un Dumnezeu. Indiferent că ei cred sau nu în El și că acesta vede tot și știe cum să acționeze. Dacă nu credeți în Dumnezeu, mai există și karma care știți cum se zice: Karma is a bicth!

De ce? pentru că ea mereu se întoarce și toate acțiunile noastre se întorc ca un bumerang  înapoi.

Așa că aveți mare, mare grijă, ce spuneți, ce faceți. Tot ceea ce facem se întoarce și dacă tu ai fost rău cu cineva, o să ți se întoarcă.

Poate nu azi, poate nu mâine, poate nu de la aceeași persoană, dar o să se întoarcă și nu o să ți placă.

Haideți să fim mai buni!

Să aveți o zi superbă!