Articol

Copiii adora Smyk

Bună tuturor, nu știu daca știați dar Copiii adora Smyk.

Vă zic sincer, îmi pare rău că nu există acest magazin în momentul în care eram eu copil.

Am fost ieri la ei cu ocazia campaniei lor de Back to School pentru că am avut un voucher de care voiam să profit. Voucherul l-am primit în cadrul #danubebloggersmeet2. Acesta era în valoare de 150 de lei.

Pentru că din păcate nu prea am copilași prin preajmă, m-am gândit să fac ceva diferit cu acest voucher. Mai exact, am fost în magazin și am ales mai multe produse pe care am de gând să le ofer în cadrul unui concurs pe instagram.

Am un pic emoții, pentru că voi organiza 2 concursuri în acest sens. Daca mă urmăriți pe instagram (@sabinarusescu) o să puteți chiar să vă înscrieți.

Revenind la magazin, eu am norocul să am un Smyk la mine în Brăila.

Am fost acolo și efectiv mi s-a înmuiat sufletul când am văzut produsele acelea așa micuțe și drăguțe.

Găsiți la ei tot ce vreți și ce nu vreți, de la hăinuțe, încălțări, ghiozdănel, penare și tot așa.

Hăinuțele toate mi se par adorabile, am văzut și niste agende pe care sincer le-aș lua doar pentru mine. Era cât pe ce să clachez și să mi iau una, dar am fost cu mama. Sau mai bine zis, conștiință mea, care mi-a zis să mă abțin.

Și daca vă este frica că nu aveți magazin la voi în oraș, stați liniștiți că au și site online.

Mi-a fost foarte greu să aleg produsele pentru că erau multe care îmi făceau cu ochiul.

Am găsit și ceva reduceri cu ocazia campaniei lor de Back to school, așa că daca aveți copilași, recomand cu mare drag magazinul lor. Cu siguranță o să găsiți ceva pe placul lor.

Mai ales că acum cei mici se întorc la scoală în format fizic, cu siguranță o să fie nevoie de astfel de produse.

Voi știați de acest magazin?

Aștept să mi spuneți, până data viitoare:

Să aveți o zi superbă!!!

PS:Vă invit să folosiți link-ul catalogului cu oferte, acesta este valabil de pe 26 august până pe 12 septembrie.