Ce oje port vara?

Bună tuturor. M-am întrebat recent: Ce oje port vara?Nu a durat mult timp și deja deschideam sertarul cu oje.

Mereu am fost atrasă de culori și mi-a plăcut să am cât mai multe, desi trebuie să recunosc că nu sunt cea mai pricepută.Se zice că mâinile sunt ca o carte de vizită, așa că încerc pe cât posibil să am grijă de unghiile mele. Nu am purtat niciodată unghii cu gel, sau cu ojă semi. Motivul e unul simplu, am unghiile destul de moi, se rup destul de repede, așa că nu am vrut să le stric și mai mult.

Îmi fac unghiile singurică acasă, uneori când simt că am nevoie de o îngrijire mai atentă, merg la salon. Dar se întâmplă foarte rar și doar ca să mi le curețe și să le dea o formă mai frumoasa. Asta pentru că, vă ziceam, nu sunt cea mai pricepută când vine vorba de unghii.

Și totuși, revenind la subiect: Ce oje port vara? V-am făcut și pe voi curioase, nu?

Ei bine, eu vara am două extreme. Fie port roz, fie port albastru.

Asta nu înseamnă că ignor total celelalte nuanțe. În niciun caz, doar că mă axez mai mult pe cele două.Brandurile de la care am aceste oje s-ar putea să vi se pară necunoscute, deoarece majoritatea sunt primite din America.

Cu toate astea, când fac genul ăsta de articol nu recomand neapărat un anume brand. Pe mine culoarea este cea care mă interesează și defapt cea pe care o recomand.

Și cred că am bătut destul câmpii, așa că trec la oje:1)Dermelect, un roz mâncabil.M-am îndrăgostit efectiv de nuanța asta, chiar mi-am făcut unghiile cu ea înainte de a scrie acest articol.2)Catrice, un galben ca soarele.Am văzut zilele trecute o manechiură foarte interesantă cu un galben și am zis: Știi ce, port foarte rar galben, ia să mă dau și eu!3)Sally Hansen, culoarea ce mi aduce aminte de mare.Știu că am zis că nu o să zic nimic despre brand, dar vreau să vă fac precizarea că cei de la Sally Hansen au niște oje foarte bune. Sunt extrem de intense și de rezistente. Cât despre nuanță. O văd perfectă pentru pedichiură și cred că data viitoare cu ea îmi voi face unghiile.

4)Lauren B beauty, un turcoaz superb.Nuanța asta e atât de frumoasa încât îmi e și mila să o folosesc.5)Sinfulcolors, un roz foarte pal.Trebuia să am și ceva de genul asta, mai ales daca vă bronzați rapid, nuanța asta e pentru voi.

Și cam astea sunt alegerile mele, v-am zis Eu ce oje port vara? Dar voi?

Aștept să mi spuneți, până data viitoare:

Să aveți o zi superbă!!!

Sabina

12 thoughts on “Ce oje port vara?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top