Articol

APA E IMPORTANTA!!!

O fântână îmi doresc

Să beau apă de izvor,

Dar până s-o construiesc

Din La fântâna sorb ușor.

 

Din Serbia ea se trage

Și setea mi-a potolit,

Acum pot să las baltă

Tot ce am construit.

Bună și bine te-am găsit.
Azi vreau să îți vorbesc despre un subiect foarte important și anume: APA.

De mică am avut o relație love-hate cu ea, știu că aveam perioade în care beam foarte multă apă, țineam o sticlă și la cap, pentru că mă mai treazeam noaptea și îmi era sete.

O consumam înainte, între și după mese, ceea ce nu era neapărat bine, pentru că în modul ăsta mă umflam de apă și mâncare mai puțin.

Acum că vine sezonul rece, eu încep să am o relație mai grea cu ea, știi și tu ca atunci când e vară, corpul transpiră mult și simți mai des să consumi apă, toamna-iarna, murim de frig, așa că organismul nu mai cere așa multă apă.

Dar asta nu înseamnă că trebuie să o evităm cu desăvârșire, să știi că apa joacă un rol important atât la interior, cât și la exterior, probabil ai observat și tu că tenul își recăpătă hidratarea atunci când consumam lichide și în special apă.

Eu urmez terapia Boween și cel care se ocupă de mine, mi-a recomandat să beau multă apă în perioada în care urmez terapia.

Din câte m-am documentat, am aflat că apa conține cristale lichide, noi suntem formați din cristale lichide, dacă undeva într-o zonă a apărut o traumă, cristalele lichide nu mai sunt și ca să se formeze altele, trebuie consumată apă.

Eu încerc să beau cât mai multă, recunosc că am și zile în care mai clachez, dar suntem oameni și se mai întâmplă.

Și că tot vorbeam în introducere despre apa de izvor, ți-am făcut deja o recomandare, La fântână, eu am luat contact cu ea acum un an, când am văzut o sticlă care mi-a captat atenția, la o prietenă pe birou, nu mai auzisem de firma aceasta, mi s-a părut interesant numele și toată ideea în sine și am rugat-o să mi dea și mie o sticlă și nu am fost dezamăgită.

Revenind la subiect, este foarte important să bem apă, recomandarea mea e ca întotdeauna să ai o sticlă la tine, nu se știe niciodată când ți se face sete și sentimentul ăla când ești pe stradă, poate nu ai bani și îți e sete, e crunt, eu am pățit-o, m-am ars și am zis că nu o mai fac.

Asta a fost tot pentru azi, sper că ți-a plăcut, până la următorul articol:

Să bei multă apă!!!

PS 1: Acest articol face parte din participarea mea la concursul SUPERBLOG 2017!!!

PS 2: Am folosit acel termen de atâtea ori pentru a-ți induce să o consumi, a funcționat? la mine da, pentru că deja îmi e sete.

 

 

 

S-ar putea să-ți placă și...

0 comentarii

  1. Da, acum imi e sete 🙂 )))
    Am instalat pe telefon o aplicatie care imi aduce aminte periodic sa beau apa. Sincer uit de multe ori pana cand incepe sa ma doara capul asa ca abia atunci realizez ca nu am baut apa.

    1. Hihi, ma bucur ca a functionat, sa stii ca inainte o aveam si eu, cand am schimbat telefonul, am uitat sa o instalez.

  2. calitatea apei este intradevar foarte importanta, si noi folosim aceasta apa!

    1. Ma bucur mult, asa e, ai dreptate.

  3. Nu plec de acasa fara sticluta de apa in geanta, succes la concurs!!

    1. Foarte bine, multumesc.

  4. Imi place cum arata ambalajul si cred ca imbie la consumul de apa insa eu cam nu prea mi fac cei 2 l de apa pe zi. Abia daca beau un litru.Beau cafea multa, se pune? “:)

    1. Nuuu, delooooc 😂😂 si pe mine m a atras ambalajul.

  5. barbierucristina spune:

    Sa stii ca a functionat!!! Acum beau apa!
    Stim ca e important consumul de apa dar recunosc ca nu beau suficienta.

    1. Ma bucur, uneori mai avem nevoie sa fim si impinsi de la spate.

  6. Si noi avem la servici apa de la La Fantana, este intr-adevar foarte buna. Recunosc ca si eu uit de apa…si la n moment dat ma trezesc ca am gatul atat de uscat…pentru ca, am uitat sa beau apa 🙂

    1. Super, pai vezi ca nu i bine, mereu e bine sa avem apa la noi.

  7. Sincer nu am auzit de acest brand, eu beau apă d ela Bucovina.Mi se pare f buna

    1. Atat timp cat consumi apa regulat, asta e cel mai important.

  8. Si eu am invatat sa ma hidratez corespunzator!

    1. Asta e cel mai important.

  9. Si eu am o relatie destul de complicata cu apa desi stiu ca ea e motorul intregului organism pentru ca noi suntem 90% apa dar o sa incerc La Fantana, poate voi reusi sa imi schimb obiceiurile.

    1. Important e sa fie apa, acum brandul era un exemplu, dar se gasesc atatea, pupici .

  10. Apa e cea mai bună băutură din lume și ar trebui consumată frecvent.

    1. Asa e, bine zis Iasmina.

  11. Mi-ai facut sete, ma duc sa-mi iau sticla de 0,5 litri langa mine.

    1. Bun asa, hai ca mi-o iau si eu, ca mi s-a uscat gura 😂

  12. Nici eu nu prea am o relatie buna cu apa. Beau foarte putina apa si stiu ca nu este bine, dar parca nu ma trage sufletul sa beau

    1. Stiu ce zici, de ce nu incerci cu o aplicatie care sa ti reaminteasca, eu asa am mai facut.

  13. Si eu tot cu apa La Fantana am crescut. Mi se pare cea mai pura, cu gustul mereu fresh. Si la noi in companie se regaseste 🙂

    1. Ma bucur ca si tie iti place.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.