Articol

De citit:O suta de nume de Cecelia Ahern

16593803_1265148553530959_149797327_o.jpgBună şi bine te-am găsit.

Anul ăsta am început în forţă cu cititul, am reuşit să termin trei cărţi, aşa că m-am gândit să prezint o nouă recenzie pentru că am văzut că îţi place categoria De citit
Acum ceva timp am fost contactată de cei de la editura All, pentru a-mi alege două cărţi.
Cartea de azi se numeşte O sută de nume şi este scrisă de Cecelia Ahern, una din autoarele mele preferate.
Trebuie să recunosc că pentru aceste două cărţi alese, nu am vrut să citesc nici-o recenzie, am citit doar ce scria pe spatele cărţii şi cam atât, mi s-a părut interesantă tema şi am zis să îi dau o şansă.


Povestea începe cu Katherine Logan sau mai bine zis Kitty (numele ei de acoperire ), o jurnalistă care dă de belele în urma publicării unui reportaj mincinos şi deşi nu îi stă în fire să facă astfel de lucruri , o face fără să ştie şi asta îi aduce numai de suferit.
Ajunsese să se simtă foarte prost deoarece zilnic avea lăsat la uşa câte-un „cadou” şi crede-mă că şi tu te-ai fi simţit la fel dacă ai fi avut uşa măzgălită cu excremente de câine, vopsea roşie şi alte cele, fapt care îi aduce numai neplăceri cu proprietarul apartamenului unde stă ea.16593441_1265148566864291_707656860_o.jpgSingura care i-a fost punct de sprijin era Constance care din păcate a murit dar nu înainte de-a îi spune un pic despre proiectul la care lucra, proiect care are o însemnătate mare pentru toată cartea.

După moartea mentorului şi celei mai bune prietene Constance, Kitty simţea că zilele ei în redacţia unde lucra erau numărate însă îşi păstrează o urmă de optimism agăţându-se de proiectul la care lucra Constance.

Kitty îşi dorea mult să scrie un articol în onoarea ei, simţea că aşa îi poate aduce un ultim omagiu aşa că după multe discuţii cu redactorii de la revista Etcetera, e lăsată să scrie ea articolul şi i-se da şi un deadline, trebuia să fie terminat în două săptămâni.

Tot ce avea Kityy rămas de la Constance era o listă, o listă cu 100 de nume şi uite aşa începe marea aventură, aceasta încearcă să ia legătură cu o parte din cei 100, pentru a-le află povestea şi pentru a afla ce îi leagă.

Întâlneşte oameni diferiţi cu caractere diferite, majoritatea sunt rezervaţi când această începe să îi caute, însă jurnalistă noastră ştie cum să facă că să se bage sub pielea lor.

Trebuie să fiu sinceră şi să spun că pe mine nu m-a dat pe spate, e adevărat, e o carte frumoasă, tema chiar e interesantă însă i-a lipsit acel ceva care să mă ţină în suspans.

16651224_1265160996863048_1751503162_o.jpgMi-au plăcut poveştile fiecărui personaj intervievat, unele au fost comice şi am ras, altele m-au întristat dar totuşi cred că se putea şi mai bine.

Mesajul cărţii e unul foarte frumos şi recomand această carte oricui, sunt lucruri pe care le poţi învaţă din ea.

Cartea o găsiţi aici la preţul de 49.90 redus de la 37.42 de lei.

Pe final  aș vrea să le mulțumesc și celor de la editura All pentru cele două cărți, acum sunt curioasă dacă tu ai auzit de această carte şi dacă te-am făcut curioasă să o citeşti sau dacă ai citit-o deja dar ai altă părere faţă de-a mea.

Sper că ţi-a plăcut, nu uita că noi ne revedem curând cu o nouă postare, până data viitoare:

Pupici şi multă sănătate!!

 

S-ar putea să-ți placă și...

0 comentarii

  1. Am fost si eu la un pas sa cumpar aceasta carte, dar ceva nu m-a lasat. Pare interesanta povestea, mi-ar placea sa aflu ce ii leaga pe acesti 100 de oameni inainte sa cumpar cartea :))) imi spui?

    1. Pai si care mai e farmecul?
      Nu vreau sa ti fur placerea de a-o citii, eu zic ca ar fi mai bine sa aflii singura, oricum e ceva frumos, o sa ti placa.

  2. De regula Cecilia Ahern nu este recunoscuta pentru suspansul din carti cat pentru povestile de dragoste care depasesc timpul

    1. Asta asa-i dar sa stii ca a avut si carti care m-au tinut in suspans, de exemplu Intalnire cu viata in schimb sunt de acord cu tine in legatura cu povestile de dragoste, are talent, ce sa mai.

  3. mihaelanistor spune:

    Am tot auzit de aceasta autoare, dar inca nu m-a tentat sa citesc nicio carte scrisa de ea.

    1. Chiar are carti bune, preferata mea e PS.Te iubesc.

  4. mersi pentru recomandare

  5. pare faina, imi place ca gaseste mereu cate o poveste intortocheata, si nici nu poti anticipa ce se intampla pana la final

    1. Este o carte interesanta, as fi vrut u pic mai mult suspans.

  6. Am citit Cum sa te indragostesti de C.Ahern, mi-a placut mult pentru ca este o carte romantica. Nu stiu ce sa zic de aceasta carte, pentru ca nu am citit-o, dar imi place stilul Ceceliei.

    1. Cea mai buna carte a Ceceliei este PS.Te iubesc, o sa ii fac si aceleia o recenzie saptamana viitoare.

  7. Am mai auzit de cartea asta, am citit si cateva review-uri si mi-o doresc si eu 😀

    1. Ma bucur mult, sa ne zici si parerea ta daca te decizi sa o iei.

  8. Multumim pentru recenzie <3

  9. P.S I love you am citit-o acum multi ani (sa fie vreo 7) si mi-a placut tare mult, mai mult ca filmul!

    1. Claaar, nici nu se compara cu panarama aia de film, eu nici n am putut rezista pana la sfarsit.

  10. Și eu am terminat de citit recent „O sută de nume” și simt că această carte a venit într-un moment bun pentru mine. Au fost unele fragmente care mi-au ajuns drept la suflet.

    1. Ai dreptate, iti da o stare buna de spirit.

  11. O ador pe Cecelia Ahern, imi place cum scrie si mereu cand pun mana pe ceva scris de ea o devorez.

    1. Asa sunt si eu .

  12. Deci…o iubesc pe Cecelia Ahern, am citit doua carti ale ei pana acum, iar pe aceasta eram pe punctul de a o cumpara, insa am luat Multumesc pentru amintiri, pe care o voi incepe in aceasta seara…deja am citit printre randuri si imi place maxim.

    1. Eu am citit 4 si le ador pe toate si le vreau pe toate.

  13. Pare o carte care sa merite citita. Nu am citit nimic de aceasta autoare, dar recenzia ta m-a convins!

    1. Ma bucur mult, e una din autoarele mele preferate.

  14. lucruriprivitedejosinsus spune:

    Am mai citit recenzii despre aceasta carte, dar nu stiu de ce nu am comandat-o pana acum. Nici o recenzie de pana acum nu m-a facut sa mi-o doresc. 🙁

    1. Oooh, probabil si din cauza ca nu e chiar cea mai buna carte a ei dar suntem diferiti iar tie s-ar putea sa ti se para cea ma buna.

  15. Deci trebuie sa dau comanda la all și habar nu am ce. Nu am mai citit o carte de dragoste de nu știu câți ani. Sa încerc?

    1. Da, da, da, cea mai buna carte a Ceceliei din punctul meu de vedere este Ps.Te iubesc, merita 100% (o sa ii fac recenzie saptamana viitoare) si aceasta mi-a placut doar ca aveam asteptari mai mari de la ea.

  16. Îmi place stilul Ceceliei Ahern. Poveștile ei sunt mereu ieșite din comun, dar super frumoase și interesante. Sper să ajung să citesc și eu cartea asta.

    1. Asa este, are un stil aparte.

  17. Vad ca multa lume vorbeste despre cartile Ceceliei Ahern. Cred ca ar trebui sa incerc si eu o carte.

    1. Neeeaaparat, e geniala, incepe cu PS.Te iubesc, e cea mai buna scrisa de ea.

  18. Numai numele ei il vad pe bloguri, trebuie sa imi iau si eu o carte, doua…

    1. Eu am vreo 4 si parca nu ma mai satur.

  19. Am vazut multe recenzii cu aceasta carte, dar din pacate pana acum nu mi-am luat-o. Poate in viitor.

    1. Sa ne spui daca ti-a placut atunci cand ti-o vei lua.

  20. albusteluta spune:

    Nu am citit cartea ,insa am citit multe recenzii la ea.Recenzia ta este foarte frumoasa!

    1. Iti multumesc mult, esti o draguta.

  21. In concluzie ma voi axa pe restul cartilor pe care mi le-am propus sa le citesc de la aceasta scriitoare. Este interesanta, dar daca pe tine nu te-a atras nu ma inghesui sa o citesc

    1. Acum depinde de stilul fiecaruia si ce asteaptari are fiecare de la o carte, adica am auzit si persoane care au spus ca e o carte de nota 10.Nu stiu ce sa zic.
      Saptamana viitoare o sa mai fac o recenzie tot pentru o carte scrisa de Cecelia si anume Ps.Te iubesc care e cartea mea preferata.

  22. Am citit-o si eu si mi-a placut foooarte mult! 🙂

  23. Nu m-am hotarat daca am s-o citesc si eu.

  24. Aceasta autoare a scris numai carti emotionante si frumoase.

  25. Bună! Îmi place mult de tot stilul Ceceliei Ahern. Pot spune cu mâna pe inimă că e autoarea mea preferată. Toate cărțile scrise de ea pe care le-am citit (Suflete pereche, P.S. Te iubesc, Prietenul nevăzut, Dispăruți fără urmă, Cadoul, Întâlnire cu viața, O sută de nume, Cum să te îndrăgostești, Mulțumesc pentru amintiri) nu m-au dezamăgit fiindcă am găsit în fiecare dintre ele cel puțin un lucru pe care să îl învăț. Romanele scrise de ea nu sunt deloc plictisitoare. Admir stilul ei de a scrie pentru că reușește cu succes să îmbine momentele de tristețe ori suspans cu cele de fericire. Are darul de a te face să trăiești povestea personajelor sale. Într-adevăr romanul P.s.Te iubesc rămâne printre preferatele mele, însă contrar opiniei altora mie mi-a plăcut și filmul, chiar daca nu se compară cu cartea. Poate mi-a plăcut datorită actorilor. Spre exemplu filmul „Love, Rosie”, adaptare după romanul „Suflete pereche” nu m-a prins atât de tare, în sensul că aveam așteptări mai mari de la el.
    În loc de încheiere vă las aici link-ul de la unul din cântecele amintite în carte:
    https://www.youtube.com/watch?v=j6TmogXhOZ8

    O zi bună să aveți! 🙂
    Florina Cristiana

    1. Momentan am citit doar 4 carti scrie de ea si trebuie sa recunosc ca e autoarea mea preferata, mie nu mi-a placut filmul Ps.Te iubesc, nu am rezistat la el mai mult de juma de ora deoarece mi-a placut mai mult cartea, o sa incerc si filmul si melodia sugerate de tine, multumesc mult, asemenea si tie :*

      1. Te cred. Este greu să te uiți la un film având în minte cartea. Eu am încercat să mă detașez de ceea ce citisem și să mă uit la film ca atare.
        Sper să îți placă melodia. 🙂
        Mulțumesc și eu! ;;)

        1. Sa stii ca nu mi-a mers melodia, imi poti spune cum ai scris pe you-tube, ca sa o caut si eu.

      2. Numele melodiei este: Ella Fitzgerald & Louis Armstrong: Dream A Little Dream Of Me.

        1. Multumesc, o sa o caut.

  26. Foarte drăguță recenzia scrisă de tine, iar cartea pare foarte interesantă. Cred că la următoarea sponsorizare de la ei o sa le-o cer și eu.

    1. Multumesc mult, ma bucur ca ti-a placut.

  27. Vad ca este o carte foarte cautata.16 000 000 de carti vandute e ceva. Parerea ta despre cartea asta imi aduce aminte de cartea „de veghe in lanul de secara”, care mi-a placut dar nu prea am inteles de ce este atat de faimoasa.

    In schimb si eu caut ceva care sa am tina in suspans cum a facut-o Fata cu dragon tatuat. Tin minte ca inceputul a fost cam greu cu cartea asta, dar cand a inceput sa se rostogoleasca totul, nu mai puteam sa o las jos din mana!

    1. Am auzit si eu de Fata cu dragon tatuat si chiar vreau sa o citesc.

  28. Inca una de pus pe wishlist! Imi da si mie cineva niste timp pt citit? :((

    1. Hhihi, te cred si eu caut.

  29. Nu stiu de ce, dar cartea asta nu m-a atras atat de mult, incat sa imi doresc sa o citesc! Am citit o cartea de-a Ceciliei si mi-a placut foarte mult. Ba chiar am inceput-o pe a doua! Vreau sa citesc altele de la ea, pe aceasta poate o voi lasa pentru final! :d

    1. Iti inteleg ideea, la mine e a patra carte pe care o citesc de la ea si nici pe mine nu m-a convins 100%

  30. Super recenzie!

  31. Mie mi-a placut cartea foarte mult! Nu e de suspans, deci n-avea cum sa te tina in priza 😀

    1. Ma bucur, asta stiu si eu dar as fi vrut sa aiba o sclipire ceva, oricum mi-a placut si mie.

  32. Johne134 spune:

    I have been surfing online more than 3 hours today, yet I never found any interesting article like yours. It is pretty worth enough for me. In my view, if all webmasters and bloggers made good content as you did, the internet will be much more useful than ever before. ceddabdefakd

    1. Wow,thanks, that’s mean a lot for me.

  33. Astfel de cărți merită citite cu pasiune,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *